Copilul tău merită mai mult

Sunt mii de adolescenți și tineri în țară care se pregătesc pentru un nou început, pentru următoarea lor călătorie ca boboci în licee sau facultăți. Aceasta este cu siguranță o perioadă de bucurie, dar și de auto-analiză pentru ei, și mă recunosc în fiecare dintre ei când îmi amintesc că am trecut și eu prin aceeași experiență. Desigur, mă aflu în alt loc acum și am devenit conștientă de multe lucruri pe care nu le știam atunci. În unele momente, când îmi las mintea să hoinărească, îmi imaginez o întâlnire magică între cine sunt azi și cine eram atunci.

În ultima perioadă îmi petrec mare parte din viață în avion. Călătoresc prin lume împărtășind înțelepciunea Ho’oponopono, arta străveche de rezolvare a problemelor. Asta mi-a schimbat viziunea asupra tuturor lucrurilor. Și simt acum că este misiunea mea să trezesc oamenii, și în special când sunt tineri. Sunt atât de recunoscătoare pentru cum percep acum lumea. Când eu m-am trezit, primul lucru pe care l-am spus copiilor mei a fost: „Puteți fi fericiți acum, nu așteptați cum am făcut-o eu”. Dar nu am fost mereu așa. Eram contabil specializat în taxe când am fost binecuvântată cu propria trezire. Am realizat că am căutat pacea și fericirea în locuri greșite, și mi-am început căutarea a ceva nou. Așa am găsit ceea ce eu numesc „Cea mai ușoară cale”.

Copil fiind eram foarte timidă. Când vorbeam la telefon timiditatea dispărea, dar când trebuia să vorbesc față în față cu cineva mă retrăgeam în mine.

Când am ajuns la liceu jocul s-a schimbat, dar era clar că nu aveam deloc încredere în mine. Am sperat că dacă voi avea un iubit și o diplomă universitară acestea vor fi răspunsul pentru o viață împlinită. Credeam că acestea mă vor face să fiu „cineva”, și căutând lucrurile în afara mea mă va face fericită. Acestea au fost credințele deficitare care m-au ghidat mare parte din viața mea.

Când îmi imaginez o întâlnire dintre eu cea matură de acum și eu cea tânără de atunci, știu exact ce mesaj i-aș transmite, unul care i-ar putea schimba viața. I-aș spune să nu-și irosească timpul, că este perfectă exact așa cum este. Că trebuie să se accepte și să se iubească și că trebuie să-și urmeze inima, chiar dacă asta o face diferită de ceilalți. I-aș spune că trebuie să-și urmeze instinctul, și să nu acorde prea multă atenție opiniilor celorlalți. Să-și găsească mai întâi fericirea și abia apoi să se gândească ce carieră să urmeze, și să conștientizeze pe deplin faptul că starea de bine nu depinde de o diplomă.

Băiatul meu cel mare m-a trezit într-o zi când mi-a vorbit cum obișnuiam și eu să-i vorbesc (furios). În acea zi am decis să mă schimb, și am făcut-o. Acum simt că trebuie să-i trezesc și eu pe alții, pentru că nu pot ține pentru mine ceea ce am descoperit în căutarea mea.

Azi știu cât de diferită ar fi fost viața mea dacă știam atunci ce știu acum. Acea versiune mai tânără a mea ar fi putut fi fericită fără să trebuiască să caute în locul greșit. Acesta este motivul pentru care mă simt obligată și îmi face plăcere să vorbesc cu copii și adolescenți în călătoriile mele prin lume. Când eram copil nu a fost nimeni care să-mi împărtășească înțelepciunea sa, dar acum eu pot și sunt fericită să ajut pe alții.

Nu pot să uit o conversație pe care am avut-o cu o fetiță din Serbia. Avea în jur de 10 ani. M-a întrebat dacă este posibil să vorbești cu animalele. I-am răspuns cu o întrebare: „Tu poți vorbi cu ele?”, iar ea mi-a răspuns fără nici o ezitare: „Da, pot”. Și atunci i-am spus: „Vezi, tu ai deja răspunsul. De ce simți nevoia să mă întrebi?”, apoi i-am explicat: „Fii curajoasă. Va trebui să accepți că ești diferită. Nu-i asculta pe ceilalți. Copiii îți vor spune că greșești, dar tu ști că ai dreptate. Ai, te rog, încredere în tine și nu te schimba”.

Recent am avut o experiență minunată vorbind în fața a 1500 de adolescenți în Puebla, Mexic. Nu-mi venea să cred cât de mult s-au implicat, cum au ascultat fiecare cuvânt pe care-l spuneam și cum s-au ridicat și au vorbit despre sentimentele lor. Am fost copleșită. Nu puteam fi mai fericită. Ei sunt speranța noastră de a aduce pacea în lume. De aceea este atât de important pentru mine să vorbesc direct cu ei. Ei au altfel de minte, mai deschisă decât a noastră. Pacea va veni de la generația tânără și de aceea trebuie să creștem copii fericiți. Hai să permitem copiilor noștri să fie ei înșiși. Dacă se acceptă și se iubesc pe ei înșiși vor fi capabili să-i accepte și să-i iubească și pe ceilalți.

Tineretul și pacea merg mână în mână.

Mabel Katz

Comments are closed