În cazul în care ți-ai spus vreodată: “Trebuie să fie o cale mai ușoară!”, atunci trebuie să încerci Ho’oponopono. Acestă artă străveche Hawaiiană oferă leacuri pentru o lume care a fost inundată de modelele compulsiv / intelectuale ale gândirii.

Întâlnirea cu Dr. Ihaleakala Hew Len și Mabel Katz a fost ca o evadare într-o oază de liniște.

Dr. Ihaleakala mi-a luat carnețelul și mi-a arătat o pagină goală spunând:

Exact așa venim cu toții… clari/curați, știind cine suntem, fără idei preconcepute – suntem numărul “1”, care reprezintă integritatea (întregimea) noastră. Apoi, primul gând de separare apare (și el face un “x” pe foaia goală) și ne-am luat prima noastră lipitoare. Noi nu mai suntem “unul“, ci am intrat în diviziune… acum reprezentat de “doi”. Iar “doi” ne duce în zona de “dreapta și stânga”, “bine și rău”, “lumină și întuneric”.

Noi am cauzat pătarea integrității și perfecțiunii noastre, și putem cere ca aceasta să fie curățată. Aici intervine Ho’oponopono.

În Hawaiiană ”Ho’o” înseamnă “cauză“, și ”ponopono” înseamnă “perfecțiune”. Avem capacitatea de a reveni mereu la această stare perfectă … la pagina goală, doar“cerând“ ca orice se află în noi, care a cauzat această lipitoare – această diviziune în gând – să vină la suprafață pentru a fi eliberat. Cerem iertare pentru că am nutrit acest gând care ne-a separat de Unimea noastră cu Duhul … și gândul lipitoare dispare.

Dr. Ihaleakala a menționat, că uneori, el are nevoie să ceară de până la de trei ori, pentru ca motivul din spatele gândului să vină pentru eliberare. Și, atunci când este eliberat, spațiul este imediat umplut din nou cu acea Unime plină de iubire.

Simplist, nu … Simplu, da.

Când ne confruntăm cu lipitoarea altcuiva, a spus Dr. Ihaleakala, în loc de a merge înjudecățile noastre (care întăresc doar propria noastră iluzie de separare, “2” … că celălalt ar fi diferit, în criză, sau bolnav), aici este locul unde să cerem să se șteargă din propria noastră conștiință faptul că vedem separare. Dacă putem vedea separare în lumea noastră, și față de toți cei cu care venim în contact, atunci aceasta se datorează faptului că avem separare în noi.

Pe măsură ce cerem să se elibereze gândurile de separare din noi, propria noastră stare de Unime revine. Separarea nu mai trebuie să se reflecte afară în lumea noastră – lumea noastră este curățată și transformată într-un întreg pe măsură ce ne curățăm pe noi înșine.

În cazul în care copiii tăi, partenerul sau prietenii tăi se confruntă cu diviziunea în viața lor, caută să-ți cureți propria gândire, și vezi cum îi afectează asta pe cei din viața ta. Ce idei din tine au atras aceste reflecții în lumea exterioară? Cere ca, orice gînd care reflectă această separare în viața ta, să iasă pentru pentru a fi curățat, și cere iertare pentru că ai avut un astfel de gând care nu este aliniat la principiul Unimii și Iubirii ..

Sau, cum unul dintre marii profeți ne-a spus: “Dragostea este tot ce există”. Această idee oferă, de asemenea, încă un înțeles instrucțiunilor: “Iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți”. Am crezut întotdeauna că trebuie să “facem” prima parte, când, de fapt, cea de a doua parte trebuie să o experimentăm. Cum putem iubi pe altcineva, când nu am început să ne iubim pe noi înșine? Și Ho’oponopono ne oferă o metodă simplă – nu ușoară, dar simplă – de a ne a iubi starea de Pace și Unime atât de mult, încât să continuăm să ne întoarcem la ea. Ne întoarcem la această stare de Unime “cerând” ca orice în afară de unime să fie eliberat. Cauzăm schimbare în lumea noastră, atunci când cauzăm schimbare în noi înșine.

Și, există mai mult … dar aceasta este baza pe care această artă, credință sau cunoaștere este construită. Dacă veți avea șansa unei întâlniri cu Dr. Ihaleakala și Mabel Katz, va fi ceva excepțional … o experiență de iubire de sine și despre cum să menții acea dragoste pentru a cauza o schimbare în lumea ta și în toată lumea. Totul se rezumă la a te cunoaște pe tine și Ho’oponopono oferă o cheie pentru a deschide această ușă interioară.