mabel-katz

Există câteva principii simple și câțiva pași care te pot ajuta să privești altfel viața și să dezvolți o imagine nouă, “adevărată”, a sinelui care se va transforma apoi în succesul pe care îl cauți.

Asumarea responsabilității în proporție de 100%:

Asumăți responsabilitatea pentru orice se întâmplă în viața ta. Din moment ce vei conștientiza că sunt doar propriile casete care se derulează, vei putea alege să le oprești. Sunt precum programele computerului din mintea ta. Dacă nu ar fi instalate, nu s-ar derula.

Când se întâmplă ceva și știi că sunt casetele care se derulează (vei învăța să le recunoști mai ușor pe măsură ce vei înainta), folosește butonul Delete” de pe tastatura minții tale și șterge gândul care a creat și a atras situația în cauză.

Știu la ce te gândești: “De unde știu ce gând a creat situația?” Nici o problemă! Există o parte din tine care știe. Nu trebuie decât să-i dai voie.

De îndată ce ne asumăm responsabilitatea 100%, vom descoperi că avem două posibilități de alegere. Suntem liberi să derulăm vechile programe sau să venim dintr-un loc mai adânc în interior, ceea ce eu numesc înțelepciune interioară sau inspirație.

În loc să dorim să avem întotdeauna dreptate, să învinovățim și să judecăm, putem alege în orice moment să ne detașăm și să ne dăm seama cine suntem cu adevărat; avem puterea să ne schimbăm viața fără să depindem de nimeni și nimic.

Detașarea:

Detașarea poate corecta o multitudine de greșeli. Una dintre cele mai bune metode este să fii recunoscător pentru tot ceea ce se întâmplă, chiar și atunci când îți este greu să vezi situația ca pe o binecuvântare. Când vei fi recunoscător, ți se vor deschide multe uși și se vor ivi multe oportunități. Pur și simplu, vor apărea de nicăieri.

Poți repeta asta în minte: Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!”. Acesta este un mod de a te detașa, o metodă de a nu te angrena în problemă, a nu judeca și a nu da vina. Este un fel de a trăi viața de zi cu zi și de a respira. Atâta timp cât etichetezi lucrurile cu bine și rău, ești blocat. Sunt programele vechi care se tot derulează.

De fiecare dată când aceste programe încep să se deruleze, spune “Mulțumesc!” ție însuți. Spunând “Mulțumesc!”, îți asumi responsabilitatea 100% și înseamnă: ”Îmi pare rău, te rog să mă ierți pentru orice este în mine și a creat/atras asta în viața mea!”

Alt secret ca să ne putem detașa este să nu avem așteptări. Vei fi uimit să afli ce are pregătit Dumnezeu pentru tine când vei renunța la așteptări. De multe ori, nu suntem conştienți de rezultatele deja planificate în mintea noastră.

Sa știi că ești puternic dincolo de cele mai nebunești vise ale tale și capabil să atragi tot ceea ce este potrivit pentru tine, chiar dacă nu corespunde cu imaginea ta despre ce ar fi cel mai bine. Și, cel mai important, dacă realizezi că fiecare “Nu!” este benefic, chiar nu îți poți da seama de aceasta în acel moment. Înseamnă că ți se va întâmpla ceva mult mai bun, mai potrivit ție.

Fiecare “Nu!” reprezintă o ocazie pentru a-ți asuma responsabilitatea și a fi recunoscător.

Deși sunt mult mai multe, aceste două principii sunt de bază în Ho’oponopono și te vor influența pozitiv, astfel încât să se întâmple lucruri bune în viața ta.

Mabel Katz