2

Mintea poate dezvolta orice își poate imagina omul. Acest lucru pare minunat, dar noi nu suntem conștienți de milioanele de gânduri redate în fundalul minții noastre, în mintea noastră subconștientă. Din păcate, nu le putem controla, pentru că nu suntem conștienți de ele.

În realitate, în timp ce noi ne imaginăm, vizualizăm și “controlăm” 2% dintre gândurile noastre, celelalte 98% se derulează în fundal și, eventual, subminează atitudinea (concentrarea) pozitivă pe care încercăm să o creăm în mod conștient. Acest lucru ne poate face să ne pierdem speranța atunci când nu înțelegem de ce lucrurile nu funcționează exact așa cum ne dorim.

Suntem rezultatul gândurilor noastre. Desigur! Dar, din nou, care gânduri? Cele în procent de 2% de care suntem conștienți, sau cele în procent de 98% de care nu suntem? Am putea crede că deținem controlul, dar dacă nu ne detașăm și nu dăm permisiunea acelei părți din noi care știe ce este perfect și potrivit pentru noi să-l aducă la noi, suntem complet controlați de gândurile inconștiente. Ho’oponopono solicită amintirile sau programele vechi.

Chiar și atunci când credem că procesul manifestării (dezvoltării) mentale funcționează pentru că obținem cu ușurință ce ne-am imaginat sau vizualizat, în realitate, aceasta este doar o manipulare a realității și, dacă aceasta nu este bună pentru noi, aceasta va dispărea la fel de rapid cum a venit. Este adevărat că suntem puternici dincolo de măsură. Suntem creatori și creăm cu propriile gânduri.

Acest lucru este foarte important de știut. Cu toate acestea, este de asemenea important să știm că nu știm cine suntem pe deplin. Noi chiar nu știm tot ceea ce gândim și ceea ce este mai rău, nu știm că nu știm. Noi am creat și atras tot ceea ce se întâmplă în viața noastră (bun și rău).

Subliniez că asumarea responsabilității în procent de 100% este o necesitate. Nu există nimic în afara noastră. Suntem doar noi și gândurile noastre. Dacă vrem ca ceva să se schimbe, trebuie să ne schimbăm noi înșine.

Toate ființele umane sunt influențate de aceleași forțe și legi. Noi folosim aceeași energie și oxigen pentru a respira. Sunt întru totul de acord cu această afirmație. Nu contează dacă ai bani sau nu, dacă ești un profesionist sau nu, sau câte diplome universitare ai. Cu toate acestea, cred că legea de bază care ne afectează pe toți este că noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea în procent de 100% și să știm că totul depinde de alegerile pe care le facem.

Facem întotdeauna alegeri și trebuie să alegem dacă preferăm să ne detașăm și să-i permitem Universului (Dumnezeu) să ne aducă ceea ce este perfect pentru noi, sau să continuăm să credem că știm totul și că ne putem rezolva totul de unii singuri. Păstreazăți dorințele. Fă tot ceea ce este necesar pentru a simți că dorințele tale deja se îndeplinesc.

Această declarație este parțial rezultatul gândirii că le știm pe toate. Pentru că noi credem că știm, avem tendința de a da ordine. Îi spunem lui Dumnezeu ce, cum și când avem nevoie; îl tratăm ca pe un servitor.

Cum știm ce este potrivit și perfect pentru noi? Adevărul este trebuie doar să-I dăm permisiunea lui Dumnezeu și apoi să îl lăsăm să lucreze. Îți garantez că vei fi uimit de rezultate.

Fă orice este necesar pentru a simți că dorința ta deja este aici. În timp ce faci ca tot acest efort să se simtă, șil faci corect (forțând, manipulând) la nivel conștient, subconștientul tău este în altă parte. Trebuie să-i arătăm subconștientului nostru dragoste și să îi cerem să se detașeze. Acesta este adevăratul înțeles din spatele maximei “Iubiți-i pe vrăjmașii vostri!”

A fi fericit este scurtătura spre a primi, în cazul în care doriți să avansați.

Obișnuiam să spun copiilor mei: “Treaba voastră este să fiți fericiți!”. Ați observat că atunci când sunteți fericiți, vi se întâmplă lucruri bune și acestea vin la voi în mod miraculos?

Acest lucru este posibil deoarece, atunci când suntem fericiți, nu ne gândim și nu ne îngrijorăm! În această stare, suntem deschiși și flexibili.

Când vă simțiți bine, atrageți lucruri pozitive, iar când vă simțiți rău, atrageți lucruri negative. Am constatat că, uneori pot simți bine, dar încă nu știu de ce nu atrag lucruri bune în viața mea.

Cred că acest lucru ar putea fi cauzat fie de milioane de gânduri inconștiente care rulează în capul meu, fie de faptul că cer ceva ce eu consider “bun”, dar care nu este cu adevărat potrivit pentru mine.

Ho’oponopono este obrazul dragostei. “Arată celălalt obraz”.

Ho’oponopono este a cere. “Bateți și ușa se va deschide.”

Ho’oponopono se referă la a fi copil din nou. “Avem nevoie să fim copii pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu.”

Ho’oponopono este detașarea și permiterea lui Dumnezeu să intervină. “La ceea ce reziști – persistă.”

Ho’oponopono este accepțiunea. “Cereți și veți primi.”

Ho’oponopono este iubirea dușmanilor voștri. “Vă mulțumesc dragele mele amintiri și programe vechi!”

Tu singur îți poți schimba viața. Ai întotdeauna dreptate, dacă spui că poți, poți și dacă spui că nu poți, nu poți.

Universul va asculta întotdeauna. Cere și vei primi. Dumnezeu abia așteaptă să faci primul pas.

Mabel Katz