Câteodată ne despărțim de o persoană iubită prin moarte. Alteori ne distanțăm noi sau persoana cu care suntem decide să se îndepărteze de noi.
De ce devenim atât de legați și dependenți de cineva și simțim că nu putem trăi fără oamenii pe care îi iubim? De ce ne pierdem concentrarea și încrederea în noi și nu suntem în măsură să ne descurcăm atunci când am pierdut persoana iubită? Poate pentru că noi credem că nu suntem nimic fără aceasta.
Din păcate, există lucruri pe care le uităm …
Uităm că suntem mai mult decât trupurile noastre, și, atunci când oamenii pe care îi iubim mor, ajung într-adevăr prin a fi mai aproape de noi decât erau atunci când au fost în viață.
Uităm că nu suntem niciodată singuri și Universul (Dumnezeu) este mereu de partea noastră așteptând să-l lăsăm să ne ia durerile și să ne rezolve problemele.
Uităm că nimeni din exterior nu ne poate face fericiti. Dacă alegem sa fim cu cineva, aceasta trebuie să fie pentru că noi vrem, nu pentru că trebuie (avem nevoie). Tot ce avem nevoie este în interiorul nostru.
Considerăm însă această senzație mai puternică decât noi și că nu o putem evita, iar asta este ceea ce se întâmplă atunci când amintirile noastre “se derulează” sau devin activate.
Este foarte greu să acceptăm faptul că suntem 100% responsabili pentru ceea ce facem și că ceva în interiorul nostru atrage oameni, creează circumstanțe și probleme în viața noastră. Cu toate acestea, în momentul în care acceptăm acest lucru, vom înțelege că, din moment ce am creat și am atras aceste lucruri, suntem singurii care le putem schimba.
În acest caz, este de asemenea important să știți că nu suntem victime, și că poate nu putem evita senzația de durere din cauza pierderii noastre. Dar suferința este opțională. Noi “alegem” să suferim.
Trebuie să știm că oamenii apar în (și pleaca din) viețile noastre pentru a ne oferi o oportunitate. Ei sunt un cadou, o binecuvântare. Ei ne ajută să recunoaștem că sunt lucruri pe care trebuie să le schimbăm. Ei ne ajută să lucrăm cu noi înșine. Dacă vom decide să ne asumăm 100% responsabilitatea și să ne abținem să reacționăm sau să acuzăm, ne vom putea găsi cu adevărat pe noi înșine și vom descoperi modul în care suntem puternici cu adevărat. Apoi ne vom da seama că ne putem schimba viețile fără a depinde de nimeni și nimic în afară de noi înșine.
Numai “gândurile” noastre despre cei dragi ne părăsesc, nu oamenii în sine.
Da, știu. Este mai ușor de zis decât de făcut, dar am de gând să vă dau câteva unelte pe care le puteți încerca pentru a vedea dacă acestea vă ajută să atrageți mai multă pace în viața voastră. De exemplu, atunci când suntem foarte nerăbdători, putem repeta mental “Mulțumesc!” sau “Te iubesc!”.
Mulțumind și iubind gândurile care ne fac să ne simțim singuri, nevoia și / sau dependența sunt modalități de detașare. Astfel, ele vor dispărea mai ușor.
Ceea ce rezistă, persistă. Cheia este să nu încercăm să schimbăm circumstanțele sau oamenii, ci mai degrabă să găsim pacea și liniștea în noi înșine, indiferent de orice se întâmplă în jur.
Mabel Katz
