Fii recunoscător pentru ceea ce ai, găsește bucuria în tot ce ți se întâmplă.
În momentul în care realizezi că nu-ți lipsește nimic, întreaga lume îți aparține
– Lao Tzu
Este posibil să-ți descoperi scopul și să împărtășești lumii talentele tale?
Este posibil să găsești bucuria și să cunoști iubirea?
Meriți să te bucuri de toate roadele muncii tale?
Răspunsul este da, da și da!
Abundența nu este rezervată doar câtorva aleși. Este dreptul tău din naștere să trăiești o viață abundentă. Trebuie doar să-l revendici!
Ho’oponopono ne oferă un proces simplu prin care putem învăța să ne detașăm și să permitem Iubirii (Divinității) să șteargă amintirile nedorite (paradigmele limitative) care ne țin în loc – credințe, frici, opinii, bariere și judecăți care ne țin departe de fericire.
Indiferent de modul în care alegem să căutăm adevărul sau abundența, există o temă comună care ne unește pe toți. Aceasta este Pacea. Pacea este cea care ne vindecă. Este ceea ce ne aduce bucurie, sens și iubire; și da, chiar și abundență.
Și dacă pacea este cheia pentru transformarea vieților noastre, următoarea întrebare logică este:
Unde găsim această pace?
Este o întrebare ce există de la începutul timpului. Iar răspunsul a fost întotdeauna acolo, aproape, așteptându-ne să-l găsim. Răspunsul este simplu: Pacea este în fiecare dintre noi. Este o sămânță gata să încolțească pentru cei ce sunt dispuși recunoască că suntem 100% responsabili pentru realitățile pe care le creăm și că indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, fiecare din noi are capacitatea de a aduce iubire, bucurie și fericire în viețile noastre.
Tot ce trebuie este să începi ziua cu afirmația: „Pacea începe cu mine!”.
Poate părea o sarcină imposibilă, mai ales în această lume agitată și plină de anxietate, în care deseori ne simțim copleșiți de provocări. Însă, dacă vrem cu adevărat să găsim pacea și să trăim vieți excepționale, trebuie să conștientizăm ca aceste provocări sunt doar o capcană – iluzii care ne mențin credința că suntem într-o permanentă stare de lipsă.
Așa cum am mai spus, răspunsul este în interiorul nostru. În loc să reacționăm, să ne angrenăm în sau să repetăm tipare și amintiri distructive care ne duc spre faliment spiritual, trebuie doar să aprindem lumina, să ne detașăm și să lăsăm Divinitatea să se ocupe de detalii.
Pentru a găsi pacea trebuie să credem în noi – să avem mereu încredere că sinele nostru superior știe ce este corect pentru noi și care este calea ce ne va duce spre adevăr și abundență. Pe măsură ce permitem inspirației să curgă în viețile noastre, vor veni în mod clar și ideile corecte și soluțiile perfecte pentru a crea abundența pe care o căutăm și o merităm.
Dar mai întâi trebuie să alegem să iubim și să acceptăm, atât pe ceilalți cât și pe noi înșine.
Calea iubirii și acceptării este cea care îți va da libertatea de a gândi și de a percepe lucrurile dintr-o perspectivă complet nouă, astfel încât să-ți poți crea viața pe care ți-o dorești cu adevărat.
Este acea cale perfectă care îți dă posibilitatea să faci ceea ce iubești să faci și să iubești tot ceea ce faci. Urmând această cale, viața devine ușoară pentru că-ți folosești talentele unice și-ți urmezi adevărul interior. Este o cale pe care poți atrage fără efort banii și resursele de care ai nevoie. Este calea relaxată spre abundență.
Când ne acceptăm și ne iubim pe noi înșine, suntem capabili să iubim și să-i acceptăm și pe ceilalți; ceea ce va planta sămânța pentru și mai multă abundență în viețile noastre, și astfel vom putea crea împreună o lume mai fericită și mai relaxată.
Calea relaxată spre abundență te așteaptă – tot ce trebuie este să te trezești în fiecare dimineață amintindu-ți că Pacea începe cu tine, și că Pacea interioară înseamnă pace în toată lumea.
Mabel Katz