În Ho’oponopono aflăm că intelectul nu a fost creat pentru a ști, ci pentru a alege. Aceasta este singura funcție a intelectului. Noi trebuie să alegem dacă să ne detașăm sau nu, să avem sau nu dreptate, să avem sau nu ultimul cuvânt. Avem de ales: să urmăm calea intelectului sau calea lui Dumnezeu.

Această călătorie în Israel m-a facut mai conștientă de modul în care strămoșii noștri știau că singura modalitate de a vedea și experimenta minuni era prin credință, și că stând uniți vor găsi tăria de a înfrunta orice provocări apar în drumul lor. Ei știau că soluția la problemele lor urma să vină din ceruri. Răspunsul nu era pe Pământ.

Din păcate, pe măsură ce am evoluat și am devenit mai educați, ne-am îndepărtat mai mult și mai mult de sursă și am decis că noi știm mai bine și că putem rezolva totul singuri.

Cumva am devenit confuzi. Noi credem că ar trebui să umplem intelectul nostru de cunoștințe, dar intelectul ne-a fost dat pentru a alege între a gândi și a ne angrena în probleme sau a ne detașa.

Am devenit atât de înrădăcinați în credința că scopul intelectul este stocarea și înțelegerea informațiilor, încât ne bazăm sentimentul nostru de identitate pe această idee. Intelectul nostru încearcă astfel să devină ceva ce nu este și ne împinge întotdeauna să fim ceva ce nu suntem meniți să fim.

Pentru a rupe acest ciclu, trebuie să realizăm că suntem înțelepți prin natura noastră, și că înțelepciunea noastră nu rezidă în intelect. Nici creativitatea noastră nu vine din intelect. Creativitatea este starea noastră naturală. Ea vine și lucrează în moduri pe care nu le putem explica. În realitate, ideile și acțiunile noastre vin numai din Inspirație sau din amintiri.

Acum, Inspirația poate veni doar atunci când ești gol și deschis. Ea nu poate veni atunci când vorbești, gândești sau te îngrijorezi. Pentru a-ți atinge potențialul maxim, trebuie să devii ca un copil din nou, un copil înțelept. Trebuie să ai încredere că ești ghidat și protejat atunci când nu te gândești sau îngrijorezi și să fii deschis la toate posibilitățile. Trebuie să te întorci înapoi la rădăcinile tale, la perioada dinainte de a deveni atât de educat încat să nu mai știi cine ești cu adevărat.

Noi suntem cei care ne complicăm singuri existența. Noi suntem cei ce gândim că știm ce este bine pentru noi și facem liste cu ce, cât și când dorim să atragem, când de fapt, habar nu avem ce este corect pentru noi, și pe deasupra, pentru cine facem lista? De fapt noi facem liste pentru Creator, care ne cunoaște mai bine decât oricine și știe ce avem nevoie și când avem nevoie. Suntem foarte aroganți, într-adevăr.

Anthony de Mello spune simplu, “Când devii conștient și prezent, devii mai înțelept. Asta este ceea ce poți numi adevărata creștere personală.

Înțelege-ți mândria și va scădea. – rezultatul va fi smerenia.

Înțelege-ți nefericirea și va dispărea. – rezultatul va fi starea de fericire.

Înțelege-ți fricile și se vor topi – starea rezultată este iubirea.

Întelege-ți atașamentele și vor dispărea – consecința este libertatea.

Gândește-te la natură. Uită-te la flori de exemplu. Sub nici o forma oamenii nu pot crea o astfel de frumusețe. Trebuie să admitem că există o Inteligență Divină. Gândește-te la corpul tau. Nu ai nevoie să te gândești cum să respiri sau cum să-ți faci inima să bată. Suntem înconjurați de minuni Divine.

Întoarce-te la uimirea și venerația din copilărie. Folosește-ți intelectul în scopul în care ți-a fost dat în loc să-l lași să te scoată din minți. Odata ce îți deschizi inima și încetezi să încerci să controlezi realitatea, lucruri minunate vor începe să apară peste tot în jurul tău, și vei recupera sentimentul de bucurie și libertate.

Adevărul te va elibera!