Red-Eye-Tree-Frog-300x244

Am fost surprins să-mi aud numele acum câteva seri, când Mabel Katz a citit o poveste la teleseminarul Ho’oponopono. După cum spunea ea, se pare că i-aș fi trimis povestea cu un an în urmă, însă eu am uitat că am făcut acest lucru.

Cât de ușor putem uita să curățăm!

Iată ce a citit Mabel:

Odată, demult, erau multe broscuțe care au organizat un concurs de alpinism. Scopul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. O mulțime mare s-a adunat în jurul turnului pentru a vedea cursa și a ura succes concurenților. Cursa a început și, sincer, nici unul din mulțime nu a crezut că broscuțele vor ajunge în vârful turnului. Se auzeau verdicte precum: “E prea greu!”, “Nu vor ajunge niciodată în vârf!” sau “Nici o șansă să reușească, turnul e prea înalt!” Broscuțele au început să cadă una câte una, cu excepția celor care erau într-o formă bună și se cățărau din ce în ce mai sus. Mulțimea continua să strige: “E prea greu! Nimeni nu va reuși” Din ce în ce mai multe broscuțe oboseau și renunțau. Dar UNA a continuat să se cațere tot mai sus și mai sus și nu ar fi renunțat. Până la sfârșit, toată lumea a renunțat, cu excepția unei broscuțe care, după un mare efort, a reușit să ajungă în vârf. Apoi celelalte broscuțe s-au întrebat cum aceasta a reușit. Un concurent a întrebat broscuța cum a găsit puterea să reușească săși atingă țelul. Și-au dat seama în final … broscuța învingătoare era SURDĂ.

Pilda acestei povești este următoarea: nu te iei niciodată după părerile pesimiste și negativiste ale oamenilor, căci îți vor răpi cele mai minunate vise, cele pe care la porți în inimă. Gândește-te întotdeauna la puterea cuvintelor, întrucât ceea ce vei citi sau vei auzi te va afecta.

În Ho’oponopono ne concentrăm atenția asupra Divinității și nu asupra a ceea ce se întâmplă. Aceasta îi include și pe aceia care consideră că această practică este nebunească, prostească sau nerealistă.

Pur și simplu noi curățăm cu fiecare (posibil “problematica”) situație sau persoană care se ivește în viața noastră. Scopul nostru pe acest pământ este exact acesta, clipă de clipă.

Procedând astfel, putem șterge toate amintirile toxice care ne întrerup percepțiile clare și putem ajunge în punctul Zero, exact cum ne-a făcut Creatorul. Apoi pot apărea mână și inspirația ca să ne arate ce să facem pe viitor. Dar curățarea este întotdeauna esențială.

Pentru strămoșii hawaiieni (și pentru oamenii din ziua de azi care practică Ho’oponopono), ideea unui plan eteric a fost / este foarte real. Aceste forme eterice energetice ajung în fața fizicului. Morrnah Simeona a vorbit despre “forme de gândire” care eventual s-ar putea întruchipa pe plan fizic.

Procesul de curățare al amintirilor toxice Ho’oponopono are loc în noi, iar cei mai mulți dintre noi nu pot vedea rezultatele imediat. Dar unii pot. Dr. Ihaleakala Hew Len este unul dintre acești oameni, în ciuda acelora care credeau că acest lucru nu este posibil. Cei mai obișnuiți dintre noi pot măcar să simtă ceva în inimile lor.

Broscuța care a reușit să ajungă în vârful turnului, pur și simplu a continuat să meargă mai departe fiind concentrată pe ceea ce avea de făcut. “Handicapul” său (nu–i putea auzi pe pesimiști) s-a dovedit a fi un minunat cadou.

Eu nu pot demonstra acest lucru, nu ştiu cum funcționează, și, adesea, nu pot vedea rezultatele, până când nu mă uit înapoi. Dar eu simt ceva pașnic în inima mea cu Ho’oponopono. Poate este legătura mea cu dragostea sau Dumnezeu – şi eu sunt recunoscător. Așa ca și broscuța, continui să merg înainte.

Mulțumesc, Mabel, pentru memento.

Pam Pappas MD

Articol preluat de pe www.hooponoponoway.com